marți, 12 august 2008

vant in aripi

AS vrea sa simt din nou vantul in aripile mele, as vrea ca pamantul sa ramana un mic glob in spatele meu, as vrea sa zbor departe si sa stau din nou pe marginea prapastiei sa privesc la abis, la negrul de unde am venit, intunericul ma cheama ii e dor de mine, si bestia din mine se simte in siguranta in umbra aceea, se simte puternica, se simte invincibila, se simte acasa, acolo imi e locul in cel mai absolut intuneric, acolo unde am cazut demult si nu stiu de ce am iesit afara, nu stiu de ce m-am ridicat si am plecat, eram trist eram singur dar eram eu... eram o fiinta care putea privi spre lumina si sa zambeasca pentru cei care ii urmau calea, eram bucuros ca vedeam lumina si pe cei care se indreptau spre ea, asta ma facea fericit, sa vad altii izbavitii, iar eu intre toti demoni ma simteam acasa, dar nu mi-am putut vinde sufletul orice mi s-ar fi promis, pentru ca inca mai aveam un taciune de credinta, in mine, asta m-a facut sa ies, acel taciune, a invins la un moment dad intunericul si a devenit o lumina prea puternica pentru cei din jurul meu, si toti tovarasi m-au parasit si intunericul m-a aruncat afara... acum tanjesc dupa singuratate si intuneric mi-e dor sa stau acolo si sa nu influentez soarta nimanui, mi-e dor sa fiu un demon care isi pazeste fiintele dragi un inger pierdut intre cer si pamant un demon intre lumina si intuneric, un strajer al taramului intunericului care atentiona pe toti cei care intra dar nu era ascultat, nimeni nu a ascultat sfatul meu sa nu paseasca acolo, poate nu am mai suportat sa vad cum se distrug oricat i-ai atentiona, poate am vrut s afiu din nou un siplu om care sa sufere, sa planga, sa iubeasca, sa moara, sa minta, sa cunoasca toate furtunile ce zbuciuma fiinta umana, imi era dor sa plang, sa ma las purtat de sentimente... si acum din nou intunericul ma cheama, dar nu ma intorc pentru ca lumina mea e prea puternica pentru el si nu pot intra nu mai pot fii ce am fost deoarece din pacate lumea evolueaza si eu cu ea, demonul din mine ma asculta e cuminte stie ca fara mine e nimic si eu nimic fara el, ma apara il apar, el ma apara de intuneric eu il apar de lumina, ne iubim si ne uram la fel de mult, suntem unul, fiinta ciudata jumate inger jumate diavol, fiinta perfecta parerea mea, fara stapan, cu propriile lui legii care iubeste si uraste dupa propria lui judecata, este inceputul unei noi ere, este inceputul armatei sufletelor pierdute pentru iad si rai, cei fara de stapan care la sfarsitul timpurilor vor lupta pentru ei insisi si pentru cei iubitii, ingeri si demoni respinsi de rai si de iad pentru ca au avut tupeul sa creada in ei insisi, lumina si intunericul nu ii poate stapanii, spirite libere, suflete nelinistite care s-au saturat ca credinta si loialitatea sa le fie pusa la indoiala, de lumina si intuneric, s-au saturat de durerea pentru a apartine unei partii a baricadei, si au ales calea de mijloc, cale nebatuta si la sfarsitul careia nu stie ce o sa ii astepte, dar vor zambi ca daca vor disparea vor diparea pentru decizia lor, si pentru ca au incercat sa fie ei insi stapanii lor, spirite rebele, care mai bine cunosc stergerea din univers decat sa stea ingenunchiate si sa lupte pentru ce vor cei din jurul lor, vor sa lupte pentru ei si pentru cei pe care ii iubesc, vor sa iubeasca si sa urasca care vor sa nu se lupte cu ei insi, care nu vor sa renunte la o parte din ei, care vor sa ramana asa cum sunt, liberi si neangraditi o adunatura pestrita de lumina si intuneric, fiinte ciudate si fara stapan, care nu vor sa faca rau dar nici nu pleaca capul in fata sabiei, ingerii decazuti care stiu ca lumina nu o sa ii atacea dar care isi elibereaza intunecimea sa lupte cu intunerciul dupa propriile legi, care nu intorc cealalta parte a fetei daca sunt lovitii, cei care nu ridica piatra stiind ca sunt vinovatii, cei care prefera sa sufere ei decat sa provoace suferinta, cei care prefera sa isi ascunda ochii ca sa nu rapeasca inima unei fecioare tinere si necunoscatoare, fiinte ce isi lasa demonii sa vaneze intunericul, fiinte fara loc si liniste care prefera sa stea deoparte si sa actioneze dupa codul lor...

2 comentarii:

Anonim spunea...

foarte frumos ai scris..defapt stii ca mie mereu mi-a placut cum scrii. Sa continui sa o faci si sa postezi pe blog. ar fi ciudat din partea mea sa iti cer sa scrii despre ceea ce iubesti, ceea ce adori si ceea ce e frumos in sufletul tau insa imi doresc asta. Stii foarte bine ce sentimente ma incearca citind ceea ce ai scris aici insa mi-a ramas asta in minte" un siplu om care sa sufere, sa planga, sa iubeasca, sa moara, sa minta, sa cunoasca toate furtunile ce zbuciuma fiinta umana, imi era dor sa plang, sa ma las purtat de sentimente..."
Sa plang
Sa ma las purtat de sentimente
........................
FA-O !

Anonim spunea...

asa este, omul are talent ce sa mai...